Ritmul de ceas elvețian în care a mers Rapidul în primele nouă etape ale Ligii I nu e o simplă întâmplare, ci rezultatul unei strategii amănunțite puse la cale de conducere la începutul campionatului. Apropiați ai șefilor giuleștenilor au dezvăluit că „planul de lucru” ar trebui să ducă la instalarea pe primul loc în clasament la sfârșitul turului, cu cinci puncte avans față de locul secund! Și nu e o glumă!
Oțelul le-a stricat calculele
Spre deosebire de alte campionate, când echipa din Giulești mergea din inerție, președintele Dinu Gheorghe și antrenorul Marius Șumudică și-au programat în detaliu mersul în actualul campionat. Cei doi au convenit că obținerea a trei puncte pentru fiecare meci de acasă, indiferent de numele adversarului, i-ar transforma în favoriți la titlu. Acest plan a fost respectat cu fidelitate în partidele cu FC Vaslui, Gloria Bistrița, CFR Cluj și Victoria Brănești, dar a avut și o sincopă, cu Oțelul Galați, când echipa n-a reușit decât un 0-0. Acest lucru i-a deranjat pe conducători, care au stabilit ulterior că este obligatoriu ca cele două puncte să fie recuperate pe alte terenuri. Timișoara, recuperarea pentru Dinamo
Având în vedere că pentru jocurile din deplasare se stabilise inițial o normă de un punct pe meci, a trebuit să se forțeze victoria chiar în derby-ul cu Dinamo care a urmat, unde ținta a fost la un pas să fie atinsă. Ghinionul a făcut însă ca Rapid să piardă cu 3-2 după ce a condus cu 2-0 la pauză și, în loc să se afle pe plus, echipa s-a trezit după meciul din „Groapă” cu un deficit de trei puncte. Două dintre acestea au fost recuperate prin victoria de la Sibiu, cu Gaz Metan, iar cu egalurile de la Urziceni (0-0) și Craiova (1-1), totul decurge conform graficului. Tocmai de aceea, meciul de la Timișoara este foarte important, giuleștenii putând să rezolve dintr-un foc problema și să rămână pe plus.
68 de puncte ar trebui să aibă Rapidul la finalul campionatului dacă planul lui „Vamă” ar decurge perfect. Urziceni și CFR Cluj au câștigat ultimele două titluri cu 69, respectiv cu 70
„Cred că avem toate șansele să fim pe primul loc la sfârșitul turului. Dacă batem Timișoara, vom putea mări avantajul față de celelalte rivale, iar după aceea programul nostru va fi mult mai ușor”, Juliano Spadacio, mijlocaș Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER